
Bucureşti, 19 Martie 2008
Sonae Sierra, specialistul în centre comerciale
Sonae Sierra este specialistul internaţional în centre comerciale, pasionat de a aduce inovaţie şi entuziasm în industria centrelor comerciale. Înfiinţată în 1989 în Portugalia, compania este deţinută de Sonae SGPS (Portugalia) în proporţie de 50% şi de Grosvenor (Marea Britanie) cu 50%.
Activitate. Sonae Sierra are o abordare strategică integrată în ceea ce priveşte centrele comerciale, strategie care include activităţi de dezvoltare, de management şi de proprietate a acestor centre, având o perspectivă pe termen lung asupra investiţiei. Deşi consideră important să deţină centrele comerciale pe care le dezvoltă, compania investeşte şi în proprietăţi cărora le poate adăuga valoare prin abilităţile sale de management. Sonae Sierra are o politică solidă de parteneriat atât cu investitorii internaţionali cât şi cu cei locali, ceea ce îi permite să fie puternică din punct de vedere financiar şi capabilă să îşi dezvolte rapid o viziune aprofundată asupra fiecărei pieţe, creând noi oportunităţi de business.
Prezenţa internaţională. În prezent, Sonae Sierra operează în Portugalia, Spania, Italia, Germania, România şi Brazilia, pe fiecare piaţă urmărind să obţină o poziţie de top sau să îşi consolideze poziţia acolo unde este deja un jucător foarte important.
Premii. Compania şi-a câştigat reputaţia internaţională prin dezvoltarea unor produse inovative şi prin abilităţile sale de management, fiind distinsă cu mai multe premii internaţionale decât orice altă companie din acest sector.
Inovaţie. Sonae Sierra a avut un rol semnificativ în modernizarea conceptului de centru comercial, introducând noi formate care integrează retail-ul cu divertismentul şi lansând numeroase concepte inovative în acest domeniu, cum sunt centrele comerciale tematice, centrele comerciale "Green" sau conceptul de integrare totală a divertismentului, retailului şi serviciilor. Centrele comerciale Sonae Sierra au devenit un adevărat spaţiu de socializare în care activităţile culturale şi de divertisment se îmbina cu cele comerciale.
Centrele comerciale. Sonae Sierra deţine 47 de centre comerciale în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia cu o suprafaţă totală de închiriat de peste 1.9 milioane de metri pătraţi. Abordarea proactivă a managementului proprietăţii asigură capitalul necesar pentru întreţinerea şi promovarea centrelor noastre, atragerea de noi parteneri şi creşterea valorii centrelor comerciale.
Managementul Sonae Sierra. Compania este responsabilă de managementul unei game largi de centre comerciale, deţinute de Sonae Sierra sau de terţe părţi în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia. Rolul nostru este de a menţine legăturile vitale dintre proprietarii şi chiriaşii centrelor comerciale, furnizând un număr mare de servicii inovative de management în scopul creşterii în timp a valorii centrelor comerciale. Sonae Sierra gestionează o suprafaţă totală de închiriat de peste 2,2 milioane de metri pătraţi, avand un număr de peste 8100 de chiriaşi. În 2007 centrele noastre comerciale au avut mai mult de 440 de milioane de vizite.
Proiecte noi. În prezent, Sonae Sierra dezvoltă 13 proiecte de amploare în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia a căror suprafaţă totală de închiriat este de 500.000 de metri pătraţi. Acest lucru se face printr-o constantă reciclare de capital, monitorizată printr-o politică riguroasă de achizitii şi printr-un excelent management de dezvoltare, cu scopul de a crea proprietati inovative de calitate.
Responsabilitate socială. Misiunea Sonae Sierra este de a crea valoare pentru acţionarii săi prin activităţi de dezvoltare, management şi de propriete a centrelor comerciale, având în acelaşi timp o atitudine de responsabilitate socială faţă de grupurile de public, precum şi faţă de mediul înconjurător. Credem cu putere că acest echilibru este crucial pentru a avea o dezvoltare durabilă a companiei.
O abordare pe termen lung:
Sonae Sierra a dezvoltat o politică amplă de responsabilitate socială şi a identificat un set de obiective pe termen lung în ceea ce priveşte aspectele economice, sociale şi de mediu care au un impact semnificativ în cadrul businessului companiei. Abordarea Sonae Sierra de management al responsabilităţii sociale este susţinută de valorile companiei şi are la bază un model care urmăreşte îmbunătăţiri continue de-a lungul timpului.
Sistem de management de mediu certificat:
În 2005, Sonae Sierra a obţinut certificarea sistemelor sale de management de mediu conform ISO Standard 14001, fiind prima companie din domeniul centrelor comerciale care a primit acest certificat de mediu. Certficatul ISO Standard 14001 oferă avantaje competitive clare, îmbunătăţind în acelaşi timp performanţa de mediu şi crescând valoarea de piaţă a centrelor noastre comerciale. Acordat de LRQA - Lloyd's Register Quality Assurance - o prestigioasă companie de certificare, singura acreditată să opereze în toate domeniile de activitate - acest certificat este punctul culminant al unui lung proces de implicare a companiei Sonae Sierra în construirea celor mai înalte standarde de management de mediu şi în formarea celor mai bune bune practici în domeniul protecţiei mediului înconjurător.
Sonae Sierra, http://www.sonaesierra.com/, este specialist internaţional în centre comerciale, pasionat de a aduce inovaţie şi entuziasm în industria centrelor comerciale. Compania deţine 47 de centre comerciale în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia, cu o suprafaţă totală de închiriat de peste 1.9 milioane de metri pătraţi. În prezent, Sonae Sierra dezvoltă încă 13 proiecte în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia, cu o suprafaţă totală de închiriat de peste 500.000 metri pătraţi. În 2007 centrele sale au avut mai mult de 440 de milioane de vizite.
Pentru mai multe informaţii, vă rugam accesaţi http://www.sonaesierra.com/