
Manaus, Brazilia, 19 Noiembrie 2008
Un succes comercial
Manauara Shopping înmânează cheile chiriaşilor
- 90% din totalul spaţiilor de închiriat sunt deja contractate
- Inaugurarea în Aprilie 2009
- Investiţie de 69 milioane de Euro
- Penha şi Parque D.Pedro - primele centre comerciale din Brazilia certificate cu standardul OHSAS 18001
Sonae Sierra, prin subsidiara sa Sonae Sierra Brazilia, găzduieşte astăzi ceremonia de înmânare a cheilor către chiriaşii centrului comercial Manauara. Programat pentru deschiderea publică în data de 7 aprilie 2009, în Manaus, Brazilia, Manaura Shopping reprezintă o investiţie de aproximativ 69 milioane de Euro.
Având o suprafaţă totală de închiriat de 43.000 de metri pătraţi, centrul comercial va găzdui 262 magazine, dintre care 11 de mari dimensiuni. Prin închirierea a 90% din totalul suprafeţei de închiriat, succesul comercial se traduce prin "adeziunea excelentă a chiriaşilor la conceptul centrului comercial Sonae Sierra şi încrederea lor faţă de succesul noii dezvoltări" declară Alvaro Portela, CEO Sonae Sierra.
Calvin Klein, Folic, Kappa, MontBlanc, Victor Hugo şi C&A, sunt doar câteva dintre mărcile confirmate pentru noul centru comercial, care va oferi 2.750 locuri de parcare şi va genera 3.000 de noi locuri de muncă.
Proiectul architectural, dezvoltat de José Quintela da Fonseca, Responsabilul pentru Design şi Dezvoltare Arhitecturală Sonae Sierra, este inspirat din fauna, flora şi folclorul Amazonului, punând accent pe lumina naturală, prin folosirea sticlei în spaţiile largi şi pentru acoperiş, acesta fiind considerat a cincea faţadă a centrului.
Manauara Shopping îşi propune să primească 12 milioane de vizite anuale, corespunzând unui volum anual de vânzări de aproximativ 113 milioane de Euro.
Centrul comercial Manauara împlineşte cele mai riguroase standarde stabilite de Sistemul de Administrare a Mediului Înconjurător al companiei, adoptând cele mai eco-eficiente soluţii în ceea ce priveşte economia energiei şi apei.
Inovaţie pe piaţa braziliană: centerele Sonae Sierra sunt primele care au fost certificate pentru managementul siguranţei şi sănătăţii din Brazilia
Pentru centrele comerciale Penha - Sao Paulo şi Parque D. Pedro - Campinas, primele centre comerciale certificate din zona, Sonae Sierra a fost certificată cu standardul 18001, în conformitate cu OHSAS (Occupational Health and Safety Assessment Series), pentru sistemul de management al siguranţei şi sănătăţii.
OHSAS 18001 este standardul care validează sistemul de management (la fel ca ISO 9000 şi ISO 1400), care se referă la siguranţă şi sănătate în mediul de muncă, funcţionând ca un instrument care permite companiilor să gestioneze şi să controleze nivelele de performanţă în aceste zone, în concordanţă cu scopurile, politicile şi planurilor de acţiune stabilite de companie.
Pentru a obţine acest certificat, centrele comerciale Penha şi Parque D. Pedro au instalat şi adoptat sisteme care combat şi elimina riscurile, angajând personal specializat şi implementând un manual de bună-purtare. Echipamentul folosit de echipa de mentenanţă a fost înlocuit cu produse certificate conform regulilor de siguranţă. Periodic, se execută simulări de evacuare, care implică pompierii, angajaţii, chiriaşii şi vizitatorii, care sunt avertizaţi de aceste iniţiative.
Sonae Sierra a dezvoltat o cultură a siguranţei şi sănătăţii în întreaga companie şi în centrele sale, implementând măsuri conforme cu obiectivele şi politicile, astfel încât să minimizeze şi să controleze potenţialele riscuri derivate din activităţile sale.
Una dintre principalele politici promovate de Sonae Sierra este proiectul PERSONAE, care are ca scop prevenirea şi anticiparea accidentelor, protejând angajaţii şi orice alte persoane care interacţionează cu compania. "Zero accidente" este scopul pe care Sonae Sierra vrea să îl atingă prin valorile comune adoptate de întreaga organizaţie.
Sonae Sierra, http://www.sonaesierra.com/, este specialistul internaţional în centre comerciale, pasionat de a aduce inovaţie şi entuziasm în industria centrelor comerciale. Compania deţine 50 de centre comerciale în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia, cu o suprafaţă totală de închiriat de 1,9 milioane de metri pătraţi. Sonae Sierra are 15 proiecte în dezvoltare şi 13 proiecte noi în diferite faze de finalizare în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia, cu o suprafaţă totală de închiriat de 1.2 milion de metri pătraţi. În 2007, centrele sale au avut peste 410 de milioane de vizite.
Sonae Sierra Brazilia este specialistul în centre comerciale cu expertiza clienţilor internaţionali: Sonae Sierra din Portugalia şi DDR (Developers Diversified Realty) din Statele Unite ale Americii. Compania deţine şi administrează 9 centre comerciale în operare: Penha, Plaza Sul, Campo Limpo şi Boavista (São Paulo-SP); Pátio Brasil (Brasília-DF); Franca Shopping (Franca-SP); Tivoli Shopping (Santa Bárbara D'Oeste-SP); Shopping Metrópole (São Bernardo do Campo-SP) şi Parque D. Pedro Shopping (Campinas-SP), cu o suprfaţă totală de închiriat de 321.500 de metri pătraţi. Expansiunea strategiei Sonae Sierra Brazilia continuă, cu dezvoltarea a 4 noi centre comerciale, Manauara Shopping, în Manaus- AM, programat pentru inaugurare în 2009, şi alte 3 centre comerciale în Londrina, Uberlandia şi Goiania.