
Londrina, Brazilia - 15 septembrie 2010
Sonae Sierra Brazilia şi Grupo Marco Zero au început lucrările de construcţie la Boulevard Londrina Shopping
- Investiţie de 97 milioane de euro (212.1 milioane de Reais brazilieni)
- Inaugurarea este programată pentru 2012
- Centrul commercial va crea aproximativ 900 de locuri de muncă pe prioada lucrărilor de construcţie şi peste 3000 de locuri de muncă după inaugurare
- 236 de magazine printre care se numără şi mărcile Walmart, Etna, Magic Games şi 7 cinematografe Cinemark.
Cu o investiţie totală de 97 de milioane de euro, Sonae Sierra Brazilia şi Grupo Marco Zero au început lucrările de construcţie la centrul comercial Boulevard Londrina Shopping. Inaugurarea centrului comercial este programată pentru anul 2012 iar suprafaţa totală pe care se construieşte centrul comercial este de 80.000 metri pătraţi, în partea de est a oraşului Londrina, în statul Paraná.
„Obiectivul nostru este de a ne dezvolta operaţiunile în Brazilia, investind în noi centre comerciale şi aducând concepte noi şi inovatoare. Boulevard Londrina Shopping este prima investiţie a Sonae Sierra în statul Paraná, un stat care, după părerea noastră, are un mare potenţial în acest domeniu.", a declarat Fernando Oliveira, CEO Sonae Sierra.
Noul centru comercial va fi dispus pe două nivele având o suprafaţă totală închriabilă (GLA) de 47.800 m2 şi 200 m2 de magazine satelit, 8 magazine mari, 25 de restaurante, un hipermarket Walmart, un spaţiu de jocuri Magic Games şi 7 cinematografe de ultimă generaţie Cinemark, pentru un total de 236 de magazine.
Centrul comercial Boulevard Londrina Shopping va fi integrat în Complexul Marco Zero, ce va fi construit pe o suprafaţă de 165.000 m2, fiind compus dintr-un teatru, un hotel, un centru de conferinţe şi clădiri de birouri şi locuinţe.
Centrul commercial va crea aproximativ 900 de locuri de muncă pe prioada lucrărilor de construcţie şi peste 3000 de locuri de muncă după inaugurare.
Poziţionare de excepţie şi acces uşor
Centrul comercial Boulevard Londrina şi Complexul Marco Zero vor fi construite într-o regiune strategică ce va fi complet revigorată datorită acestor două noi proiecte. Raza de acoperire include peste 800.000 de persoane din Londrina şi alte localităţi din vecinătate.
Arhitectura centrului comercial
Arhitectura centrului comercial Boulevard Londrina a fost dezvoltată în conformitate cu standardele de calitate ale Sonae Sierra, combinând partea comercială cu cea culturală, de petrecere a timpului liber şi de socializare. Centrul comercial va fi interconectat cu Complexul Marco Zero iar o altă caracteristică unică o constituie decoraţiunile şi faţadele externe, care vor fi inspirate de conceptul „Little London". Pe exterior, modelele grafice vor face trimitere la detalii din steagul englez.
Unul dintre punctele de atracţie îl constituie atrium-ul, localizat la una dintre intrări, cu o înalţime de 20 de metri şi faţade din sticlă. În zona de restaurante, amplasată la al doilea nivel, va fi construită o terasă unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se de panoramă.
Restaurantele din această zonă vor fi avea spaţii deschise, conectate cu principalul bulevard al centrului comercial care a şi inspirat numele proiectului. Cu o lungime de 700 de metri şi o lăţime de 26 de metri, bulevardul reprezintă calea de acces către toate magazinele din centrul comercial şi legătura dintre toate clădirile din Complexul Marco Zero. Decorul din exteriorul centrului comercial va include piscine ornamentale şi plante exotice.
Soluţii sustenabile
Atât designul cât şi lucrările de construcţie la noul centru comercial Londrina vor urma un sistem de management şi monitorizare strict, pentru a minimiza un posibil impact negativ asupra mediului, urmând politica Sonae Sierra de responsabilitate corporatistă. Printre soluţiile implementate se numără un sistem de captare a apei diluviene, care va fi refolosită atât pentru sistemul de prevenţie a incediilor, cât şi pentru irigare şi curăţenie. Toate aceste proceduri vor fi monitorizate în timpul lucrărilor de construcţie pentru a obţine certificatul ISO 14001, certificat de mediu care atestă implementarea celor mai bune practici şi preocuparea pentru protejarea mediului.
Un alt obiectiv îl constituie certificarea de Siguranţă şi Sănătate, conform OHSAS 18001 (Occupational Health & Safety Advisory Services). În anul 2008 Sonae Sierra Brazilia a fost prima companie din Brazilia, din acest sector de activitate, care a obţinut această certificare pentru centrele comerciale funcţionale.
Complexul Marco Zero
Cu o investiţie de aproximativ 366 milioane de euro (800 milioane dolari), Complexul va dispune de un teatru cu două săli, cu o capacitate totală de 1200 de persoane. De asemenea, va dispune de clădiri de birouri şi de locuinţe şi de un hotel cu un centru de conferinţe. Pentru a asigura un trafic fluid în jurul complexului, parcările vor fi situate în subteran.
Despre Sonae Sierra
Sonae Sierra, www.sonaesierra.com , este specialistul internaţional în centre comerciale pasionat de a aduce inovaţie şi entuziasm în industria centrelor comerciale. Compania deţine 51 de centre comerciale în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia, cu o suprafaţă totală de închiriat de peste 2 milioane de metri patraţi. Începând cu luna iunie 2010, compania este prezentă şi pe piaţa din Columbia. În prezent Sonae Sierra are 2 proiecte în construcţie şi 7 proiecte noi în diferite faze de dezvoltare în Portugalia, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia. În anul 2009, centrele Sonae Sierra au fost vizitate de peste 436 de milioane de vizitatori
Sonae Sierra Brazilia (www.sonaesierrabrasil.com.br) este specialistul în centre comerciale care beneficiază de expertiza partenerilor internaţionali: European Sonae şi American Developers Diversified Realty (DDR).
Compania deţine şi administrează 10 centre comerciale funcţionale şi continuă strategia de dezvoltare prin dezvoltarea a 3 noi proiecte şi 3 extinderi.
Grupo Marco Zero, administrat de Raul Fulgencio Negócios Imobiliários, Grupo Marco Zero este un consorţiu de investitori locali, care are ca obiectiv construcţia celui mai mare complex de business, cultură, petrecere a timpului liber şi turism din sudul Brazliei.